Sharing is caring!

Bilantul unui deceniu. 10 ani. 2 inceputuri si un sfarsit.

In principiu, dupa orice experienta care se incheie, trebuie sa iei o pauza, sa intelegi ce s-a intamplat, sa iti dai seama de ce ai gresit, sa alegi ce a fost bun, sa faci pace cu trecutul si sa mergi mai departe. Cat trebuie sa stai sa judeci la finalul unei etape din viata ta, nu este o regula clara. Sunt atat de multe care s-au intamplat in tot intervalul asta, ca as avea nevoie de mult timp doar ca sa revad cronologic ce a fost. Daca as alege sa nu ma gandesc la asta, as ramane doar cu gustul amar al pierderii. A ceva ce s-a irosit. A ceva in care ai investit, personal si profesional, si pentru care ai primit inegal in schimb. Sentimentul unui final de drum este cel al nevoii de a lua pauza. De tot si de toate. De a inchide capitole peste capitole, fara legatura cu toate cate au fost, si de a incepe de la capat. Intr-un loc nou, cu oameni noi. De a renaste. Mi-e teama doar ca asta este evadare. Este dorinta de a lasa tot si de a uita de tot. dorinta care nu va tine o vesnicie. Si apoi este posibil sa lipseasca anumite situatii, oameni, locuri. Si sa vrei sa revii. Dar sa nu mai poti.

Oamenii se schimba. Si eu, si cei din jur. Noi alegem directia in care “evoluam”, in toate sensurile in care ar merge aceasta evolutie. La finalul ultimilor 2 ani insa, eu cred ca sunt un om mai bun. Poate mai slab, dar cu o fatada puternica. Sau poate mai puternic. Timpul o va demonstra. Insa raman cu alegerea de a fi om. Un om care a fost extrem de ranit, dar care a ramas in picioare.

 

Sharing is caring!

Add your comment or reply. Your email address will not be published. Required fields are marked *