Sharing is caring!

Runner feet running on road closeup on shoe. woman fitness sunrise jog workout welness concept.

Am inceput sa fac miscare mai intens de mai bine de 2 ani, desi am fost si inainte destul de activa. Nu traiesc pentru sport, insa o fac pentru ca ma elibereaza de stres, ma simt bine dupa, ma gandesc pe termen lung si, mai nou, din cauza sentimentului de vinovatie care apare daca las putin timp sa treaca faca sa fac nici un fel de miscare. Am lucrat mai bine de un an jumatate cu un antrenor personal, am mai alergat intre timp, iar acum pastrez alergarea (si vremea o permite) si ma antrenez acasa, bazandu-ma pe ceea ce am invatat si pe youtube. Nu este o surpriza ca poti face miscare si singur, acasa, vorba aceea: “if there is a will, there is a way”. E totul legat de vointa. De a-ti infrange comoditatea. De a te invinge pe tine insuti, daca se poate spune asa.

Asa cum spuneam, am invatat cateva lucruri facand sport. In general, si despre mine. Am constientizat cateva aspecte, suficient cat sa incep o schimbare. Aspecte pe care le-am extins si la alte dimensiuni ale fiintei mele si am tras niste concluzii care ma vor ajuta pe viitor, atata timp cat sunt consecventa pe mai departe.

Am invatat ca imi ia ceva vreme pana incep ceva, dar pana la urma fac ce am de facut. Practic, sunt o persoana destul de comoda si, uneori, imi este mai greu sa iau startul intr-o activitate, dar pana la urma o fac. Solutia pe care am gasit-o este sa nu mai aman. Este ca si cu snooze-ul de la telefon. Oricat ai amana, tot acolo ajungi. Asa ca aleg calea rapida acum si nu mai stau atat sa ma gandesc.

Am invatat ca am tendinta sa spun “nu pot”, de fapt, ca aveam aceasta tendinta. Dupa o scurta discutie contradictorie cu trainerul meu,  “nu pot..ba poti..nu pot…ba poti..nu vrei…”, pana la urma puteam.  Asa ca acum functionez pe ideea “daca altii au putut, eu de ce sa nu pot”. Ceea ce inseamna mult, pentru mine. Nimeni nu vrea sa fie persoana care spune “nu pot”, ci “hai sa vedem cum”.

Am invatat ca am tendinta sa merg pana aproape de final, dar ma opresc fix inainte de acesta. Desi stiu ca este chestiune de cateva secunde si este clar ca pot trece usor de punctul final, ma opresc fix inainte. Acesta este un alt aspect pe care l-am constientizat si la care sunt atenta acum. Astfel ca, dupa o alergare de vreo 8 km, cand mai am cativa pasi pana la scara, am grija sa ii fac si pe aceia. Tocmai pentru ca mi-am dat seama de aspectul acesta. Clipele acelea pot face diferenta.

Mi-am dat seama – mai clar acum, pentru ca de acest aspect eram deja destul de constienta- ca motivarea negativa nu functioneaza pentru mine. Nici comparatia cu altii care reusesc. Ce ma motiveaza este o vorba buna sau daca imi caut inspiratia in oameni pe care ii admir si care au reusit. Sau cand primesc o vorba buna despre reusitele mele, fie ele cat de mici. Nu reactionez deloc mai bine la vorbe mai dure sau stimulare negativa. Nici pe departe. Nu ma dau inapoi, dar nici nu ma duc inainte. Imi este absolut egal daca imi reprosezi sau ma ameninti.

Mi-am dat seama ca eu am nevoie sa stiu, cam in orice situatie, unde este finalul si cat mai am pana la final. Din nevoia de a-mi doza efortul, spun eu. Ma deruteaza sa nu am toate coordonatele. Aici inca nu am inceput sa lucrez, desi cred ca stiu care este solutia. Cu toate astea, atunci cand lucrez acasa, nu imi setez un interval orar si un punct in care sa inchid sedinta. Aici trebuie sa intru mai in profunzime si sa vad cum pot optimiza.

Mi-am dat seama ca sportul iti poate modifica acele convingeri vechi de care incerci sa scapi. Am invatat sa am un dialog cu mine, ca si cu un prieten pe care incerci sa il motivezi sa termine cursa aceea pe care a inceput-o. “Nu te mai gandi la efort sau cat mai ai de parcurs, gandeste-te la cum te vei simti cand vei incheia. Sigur ca poti trece de asta, si altii au reusit… Fa-o pentru tine si pentru a-ti demonstra tie ca poti…Ok, si daca altii vad ca ai reusit, cu atat mai bine… Fa-o pentru ca nu exista sa nu reusesti” si tot asa. Mi-am devenit mai bun prieten de cand fac sport, in speta de cand alerg, cred. Alergatul e un prilej excelent de introspectie.

Cam acestea sunt lucrurile pe care le-am invatat despre mine, facand sport. Am auzit recent pe cineva spunand ca asta nu e sport. Ok, nu practic sport profesionist, dar ceva miscare tot fac. Cert este ca m-a ajutat sa ma cunosc mai bine pe mine insami. Sa imi dau seama de niste lucruri care exista in mine si pe care ar fi bine sa le schimb. Sa imi dau seama ca sunt limite pe care mi le pun eu insami. Si pe care tot eu le pot depasi.

 

Sharing is caring!

Add your comment or reply. Your email address will not be published. Required fields are marked *