Slabiciunile fac parte din noi.
E ok sa vorbim despre ele.
Stiti cum, de multe ori, ideile ne vin pe neasteptate si atunci trebuie neaparat sa le scriem undeva pentru a nu le pierde? Mie mi-a venit acest gand legat de slabiciuni acum ceva vreme si, atunci cand mi-au venit si cuvintele, a trebuie sa fac pe loc un mic video in care sa spun rapid ce aveam de spus. Dintr- o rasuflare. Si asa a aparut si articolul.
Ati observat cum, in lumea de astazi, a-ti arata slabiciunile este subiect de judecata? In sensul ca ceilalti ne judeca destul de des daca indraznim sa aratam ca avem probleme, ca suntem slabi, ca avem lucruri care ne deranjeaza la noi? Cred ca este o chestie specifica societatii noastre romanesti, nu stiu cum este in Europa, dar, din ce am constatat eu, pe continente mai indepartate, nu are nimeni nicio problema in a-si arata si a-si exprima slabiciunile atata timp cat, prin asta, ei devin mai puternici si, tot prin asta, ajuta si pe altii sa devina mai puternici.
Am primit de cateva ori un feedback de genul « nu mai scrie despre chestia asta pentru ca tu trebuie sa arati ceva, tu trebuie sa reprezinti ceva « si, cumva , ce am inteles eu a fost « arata o imagine perfecta : mananci sanatos tot timpul, faci sport in fiecare zi, esti super pozitiva , etc ». Dar nu este vorba despre asta. Si nici nu imi doresc lucrul asta. Este vorba, am spus-o inca de la inceputul acestei calatorii, de un proces. Eu nu mananc perfect in fiecare zi, chiar deloc. Incerc sa mananc pe cat de sanatos posibil, dar asta nu inseamna ca nu sunt scapari si sunt convinsa ca la toata lumea sunt, oricat de perfecti am parea pe facebook. Nu fac sport in fiecare zi, am momentele mele de slabiciune, si am si perioadele mele de extrema determinare, cand nu ma poate opri nimic. Acum sunt intr-unul din acele momente de determinare, acum stiu ca pot. Poate, peste doua saptamani , imi va fi greu. Si nu cred ca exista cineva care merge constant pe o linie dreapta, care este tot timpul la suprafata si niciodata nu se duce cu capul sub apa, pentru chiar si 5 secunde. Desigur, este o diferenta intre a-ti fi greu si a nu arata asta public, din alte considerente : intereseaza pe cineva ? Ajuta pe cineva ? Ce urmaresc cu asta ?
In acelasi timp, trebuie sa recunosc ca, in perioadele in care sunt bine si arat ca sunt bine, am primit si feedback-ul “eu nu cred ca esti atat de fericita cum pari pe facebook » . Ca urmare, eu zic asa : oricum ai fi, lumea oricum te va judeca, isi va forma o opinie. E un adevar pe care nu il spun eu prima oara, asta e clar, dar este o experienta pe care eu am trait-o si pe care am simtit sa o spun.
Ideea acestui articol este, de fapt : e ok sa fim oameni. Oamenii sunt, in principiu, fiinte puternice. Dar ceea ce ii face mai puternici sunt si acele momente de slabiciune , din care ei invata ceva si care ii fac sa fie cu un pas inainte. Astazi sunt puternica. Poate maine o sa am o cadere care ma va face ca, ulterior, sa fiu inca si mai puternica decat sunt azi. Este ok, suntem oameni, avem si slabiciuni, si perioade mai proaste, si probleme. Cum tratezi aceste situatii, aici este o alta discutie. Nu vad de ce ar trebui sa ne prefacem ca suntem altceva decat suntem de fapt. Pentru ca asta inseamna ca nu ne cunoastem cum trebuie sau nu vrem sa ne cunoastem, de fapt. Aceasta transparenta este importanta pentru mine, eu pentru asta militez, pentru autenticitate. Nu pentru perfectiune.
