CUM A INCEPUT
In 2017, lansam Tonusapp, prima aplicatie de fitness din Romania. Era un proiect de suflet, il simteam ca ma reprezinta, era ce iubeam sa fac, insa, adanc in mine, nu credeam ca eram capabila sa fac asta. Am lucrat la el aproape un an inainte de lansare. Nu aveam experienta in aplicatii mobile, nu trecusera chiar ani buni de cand imi obtinusem certificatele de instructor de fitness si tehnician nutritionist, dar am reusit sa duc la capat un proiect absolut nou, inovativ in piata din Romania si care ma umplea de entuziasm si energie. Dar…ceea ce nu stie nimeni si nici nu a stiut este ca sufeream adanc de “sindromul impostorului” mai ales ca, inainte de Tonusapp, inchisesem o firma de e-commerce cu rani adanci, care m-au marcat multa vreme. Vorbeam de ce grozav e totul, de cat de minunat si cat potential, dar in sinea mea, nu simteam efectiv ca pot face asta, nu credeam ca sunt destul de competenta, consideram ca aveam nevoie de alte parghii mai credibile ca lumea sa ma ia in considerare si, desi vorbeam cu ego si sigura pe mine, nu eram.
Dar am mers mai departe, proiectul ma anima si am luptat sa dezvolt. Dupa un an si ceva de investitii in promovare, reusisem sa ajung pe breakeven, aplicatia se sustinea singura, eu nu mai investeam in marketing (si oricum se cam dusesera fondurile), insa faceam destul cat sa reziste fara alte investitii. Doar ca nu a fost suficient. A fost o perioada grea, cu multe probleme personale, in care nu reuseam nici sa ma antrenez, cu atat mai mult sa lucrez pentru aplicatie, si usor, usor, am scapat fraieiele din mana. Ma simteam vinovata ca nu reuseam sa cresc proiectul. Am continuat sa investesc: mi-am luat un job part time care imi permitea sa pun ceva bani ca aplicatia sa supravietuiasca, dar nu suficient cat sa poata creste, sa pot dezvolta programe noi, sa o pot promova. Apoi am ramas insarcinata, ultimul meu program fiind filmat chiar cu burtica (nu pot sa nu zambesc cum se panica saracul meu colaborator care ma filma, de teama sa nu mi se faca rau sau ceva, fiindca am tras tot programul in doua zile 🙂 )
CUM A CONTINUAT
Dupa nasterea Maiei, ne-am mutat in nordul Italiei, insa, oricat as fi vrut sa continui, caci imi dadea un sens in afara de noul meu statut de mama, nu am reusit. Nici nu prea aveam cum, in conditiile in care inca lucram part time. Am continuat sa sustin aplicatia, sa o tin pe linia de plutire, dar erau necesare investitii mai mari, pe care nu mi le puteam permite, si stresul financiar deja devenise apasator. Sa tii o aplicatie mobila nu e ieftin deloc, mai ales daca nu te ajuta nici promovarea si nici…implicarea. Am incercat, am cerut sfaturi, prietenilor, coach-ilor, tuturor.. Nu reuseam sa iau o decizie. Simteam vinovatie si ma simteam prinsa in imposibilitatea de a lua o decizie ca sa pot scapa de stres si de presiunea pe care mi-o pusesem singura pe umeri. Am zis ca in 2025 trebuie sa fie da sau ba, dar nu reuseam sa ma hotarasc.
CUM S-A INCHEIAT
La un moment dat s-a facut un declic; atunci cand am inteles ca “letting go” nu inseamna doar ca pierzi ceva, ci ca faci loc pentru altceva. Am decis intr-o zi sa inchid firma si am depus rapid actele, ca sa nu mai am vreun loc de razgandire (caci stiam tot procesul de indecizie atat de bine). Nu inseamna ca nu simt nostalgie sau uneori ganduri de cum as fi putut face altfel, dar le las sa treaca (daca nu le pot opri) si ma focusez pe ce pot face acum. Paradoxal, asa a inceput adevarata schimbare pentru mine. Pentru acelasi proiect, care ma reprezinta, ma defineste, cu care efectiv ma contopesc. Dar, de data asta, altfel: mai real, mai autentic, mai increzator. Am simtit un val de energie si entuziasm pe care nu le-am simtit realmente nici cand lansam aplicatia. Un val de autenticitate si bucuria de a face ceea ce simti ca iti apartine si ca ii apartii, fara vreo presiune sociala, financiara sau de orice fel. Doar pentru ca simti si stii ca asta trebuie sa faci si ca..asta esti, la modul cel mai autentic, tu.
Este ingrozitor de greu sa te desparti de ceva pentru care ai muncit multa vreme, ai depus efort si timp si implicare, ai sacrificat nopti si te-ai luptat cu toate. E foarte greu sa iei decizia aceea de a spune “atat a fost, sunt ok cu asta, gata”, fara regret, fara vinovatie, cu asumare si calm.
INVATAMINTE
Dar ia in calcul ca, daca ajungi in punctul acela, cum am ajuns eu atat de greu, s-ar putea sa te trezesti cu un nou val de energie, cu entuziasm si bucurie de a face ce iti place sau de a face loc pentru ceva nou in viata ta. Asa ca, ofer aceasta poveste (inspirata din realitate) tuturor celor care sunt captivi intr-un amalgam de indecizie si teama de necunoscut, caci stiu prea bine ce inseamna: daca lupta devine prea grea si prea multa si prea dura de dus, s-ar putea ca inchiderea acelui capitol sa va aduca linistea de care aveti nevoie de atata timp si chiar sa faca loc pentru altceva mai bun. Uneori, sa alegi sa spui “gata” e un act de curaj si nu neaparat un esec, ci de obicei o lectie de invatat. Uneori, finalurile sunt inceputuri de aliniere, care vin cu pace, energie noua si autenticitate, si care te pregatesc pentru o noua etapa, mai buna, mai eliberatoare, mai cu semnificatie, din restul vietii tale.
Pe blogul meu TONUSAPP, scriu mai des despre wellness si obiceiuri constiente – acolo povestesc cum integram aceste idei in viata de zi cu zi.”
