Cu sau fara obiective?
Am inchis 2018 fara a avea niste concluzii clare, fara a ma gandi prea mult la ce s-a intamplat in anul acesta si fara a ma gandi prea mult la noul an. Pur si simplu, am simtit nevoia sa apas butonul de stand- by si …atat. Sa trag aer in piept, sa nu ma mai gandesc nici la trecut, nici la viitor.
2018 a fost un an… “ciudat”, cel putin asa l-am simtit. Un an complicat, in care am simtit ca am muncit mult fara a avea neaparat rezultate wow (in raport cu efortul si fara a trage concluzii imediate cum ca muncesc ineficient 😀 ). Am simtit -si am si spus-o- cum ca am luptat cu mori de vant. Sigur ca lucruri bune s-au intamplat. Lucruri grozave, chiar. Pe plan personal, am fost martora unor minuni, da, chiar asa le numesc si am simtit ca cineva, acolo sus, are grija de mine si de cei dragi. Pe plan profesional, am avut niste sanse extraordinare care mi-au aparut si de care am profitat, pe langa primul an de viata pentru TonusApp. Pe plan social, am cunoscut multi oameni noi, din domenii diferite, care m-au inspirat si pe care ma bucur ca i-am cunoscut. Au fost multe lucruri minunate. Dar probabil, raportandu-le la asteptari si la un context, poate, nu tocmai favorabil, si corelat cu o stare de oboseala si stres, bag de seama ca l-am simtit ca pe un an ciudat.
De acolo si nevoia de a nu ma mai gandi atat, de a ma relaxa, de a ma opri putin din goana in care am fost si de a ma linisti. Am simtit ca am luat cea mai buna decizie, mai ales ca stiam ca urmeaza un an nou, cu multa munca, cu multe activitati, cu multe lucruri de facut, cu prioritati de stabilit, un an incarcat (my choice, sa fie clar). Nu ma intelegeti gresit, iubesc ce fac! Imi place sa scriu, sa ma antrenez, sa gatesc chestii simple, sa fac planuri alimentare si de antrenament pentru cei care mi-au acordat increderea lor, sa povestesc, sa editez filmele, etc. Dar am simtit efectiv nevoia de a ma detasa, pentru a ma incarca, ulterior, cu energie.
Asa am si inceput 2019.
Fara stres, fara obiective, cu o mare senzatie de liniste, de pace si de impacare cu mine. Acum, la aproape o luna de cand a inceput acest an, am realizat niste lucruri care au fost spuse de altii, dar pe care le inteleg abia acum cu adevarat, prin filtrul fiintei mele, nu doar pentru ca le-am citit in carti sau le-am auzit de la altii. Fara obiective, nu te misti. Ramai intr-o stare de inertie care nu te duce nicaieri altundeva decat in propriul cerc, in care te invarti oricum. Setarea unor obiective, mai degraba pe termen mediu si lung, e importanta ca sa te misti. Da, efectiv sa te misti. Dar aceste obiective nu trebuie sa ajunga sa fie un stres pentru tine, asa cum probabil s-a intamplat cu mine. Presiunea propriilor obiective, pe care eu singura am pus-o asupra mea, m-a facut sa diminuez importanta pe care lucrurile minunate care s-au intamplat au avut-o. Nu trebuie sa devenim sclavii propriilor planuri si obiective. Ele sunt doar unelte in procesul nostru de schimbare, de devenire, dar doar atat. Foamea de a fi mai bun, de a avea mai mult, de a face mai mult te poate manca ea pe dinauntru daca nu stii cum sa o gestionezi sau sa o hranesti.
Asa ca iata-ma acum, la finalul lunii ianuarie, dupa o pauza binevenita, pe care mi-am asumat-o si din care am invatat mult, plina de energie si entuziasm, cu o directie si un scop care sunt ale mele, nu eu a lor. O pagina alba pe care eu aleg cum sa o scriu.
Keep it real, people!
