S-a facut o luna de cand am scos implantul mamar. E o decizie care ma linisteste si de care ma bucur, dar azi nu despre ea vreau sa vorbesc. Vreau sa vorbesc despre ce a urmat: prima luna fara sport din ultimii 20 de ani. Mi-am umplut timpul cat Maia era la gradinita cu lucruri pentru minte: citit, ascultat, meditat, germana, treburi administrative. Si totusi, am fost asaltata de pofte, mai ales de dulce. Nu zic ca e o legatura automata, dar zaharul mi-a dat o bucurie pe care sportul, sau absenta lui, nu mi-o mai dadea. Nu m-am judecat pentru asta. Am fost curioasa sa vad daca exista intr-adevar o legatura.
Ce spun studiile?
Am cautat sa inteleg daca exista o explicatie, iar trei idei mi s-au parut interesante.
1. Creierul cauta recompensa. Miscarea ne activeaza sistemul de recompensa (dopamina, endorfine). La fel face si zaharul. Cand sportul dispare, mintea poate sa caute recompensa in alta parte, iar dulcele e cel mai la indemana. Exact asta am simtit eu: ca si cum corpul incerca sa compenseze ceva cu care era obisnuit si sa caute o stare de bine, oriunde o putea gasi. A gasit-o in ciocolata.
2. Stresul si pofta. Miscarea ne ajuta sa gestionam stresul. Fara ea, stresul cronic poate ajunge sa creasca pofta de alimente bogate in calorii. Eu nu m-am simtit foarte tensionata in perioada asta, pentru ca stiam clar ce urma sa se intample. Dar simt cum, usor usor, corpul meu cere sa se miste, in paralel cu un consum debordant de praline, iar asta incepe sa provoace o stare usoara de stres. E un cerc vicios: mananc dulce pentru ca nu pot face miscare, iar lipsa miscarii ma face sa vreau si mai mult dulce. Hence, stres.
3. Hormonii foamei si satietatii. Exercitiul regulat influenteaza hormonii care ne spun cand ne e foame si cand suntem satui. Cand rutina se opreste, acest echilibru se poate schimba. Inainte de interventie, am afirmat destul de des ca eu nu prea simt pofta de dulce, mai mult de carbohidrati gen fainoase, si asta cam exclusiv in perioada menstruala. Altfel, eram chiar “linistita” in aceasta privinta: nu usa de biserica, dar nici cat sa ma stresez. Dar situatia s-a schimbat destul de radical si balanta inclina mult in zona de pofte. Pentru mine, schimbarea e reala, nu doar o impresie. Inteleg ca multe studii sunt facute pe grupuri mici si poate ca nu pot trage eu concluzii general valabile. Dar, in cazul meu, s-au confirmat: ciocolata a invins lupta asta. Dar nu si razboiul. J
Ce am incercat
Cercetarile sugereaza cateva lucruri simple, care mi se par realiste si fara presiune:
• Plimbari scurte si alerte, de 15 minute. Da, testat: am mers doua runde a cate 20-30 de minute pe banda, cu viteza de 2,5 km/h si cu ceva teama. So far, so good: nu mi-am impins limita si m-am simtit mai bine. Ca o mica paranteza, de mult nu ma mai uit la caloriile consumate in antrenamente, iar sa nu vad nici 100 de calorii dupa mersul pe banda poate fi chiar un downgrade.
• Proteine si fibre la mese, ca sa nu apara prabusiri de energie care aduc poftele. Aici, oricum de ceva vreme incerc sa cresc aportul de proteina, dat fiind ca am trecut de 40 de ani si se cere. Am inceput si un aport de fibre mai consistent, asa ca inca nu pot spune daca a functionat strict in acest caz, dar inclin sa cred ca da, functioneaza: asa imi zice mie “intuitia” de tehnician nutritionist. J
• Miscare in doze mici: scarile, cateva genoflexiuni, orice ma tine in miscare fara sa-mi suprasolicit corpul dupa interventie. Deocamdata nu m-am aruncat decat in mersul pe banda de care vorbeam mai sus, si nici acela prea-prea. Slava cerului, scari am in casa si pe astea le urc si le cobor de nu stiu cate ori pe zi, deci… m-am scos. J O precizare importanta: ce descriu aici sunt doar plimbari usoare, la un ritm foarte lejer, nu antrenamente. Dupa orice interventie, acordul medicului tau este primul pas, inainte de orice miscare. Articolul meu nu este sfat medical, ci experienta mea personala.
Cat despre mine..
Ma bucur de timpul acesta de pauza, dar simt ca e aproape momentul sa reincep, treptat, cu rabdare. Nu vreau sa o iau ca pe o obligatie, ci ca pe o intoarcere la mine. Medicul meu a precizat clar “fara sport”. In doua saptamani am controlul de 6 saptamani si acolo, in functie de cum ma recuperez, probabil voi putea sa integrez macar ceva tip yoga si niste exercitii de mobilitate. Dar pana atunci voi continua cu mersul pe banda sau plimbari usoare afara, scari ca fara ele nu se poate daca imi doresc sa dorm in patul meu, proteina si fibre si… meditatie pentru rabdare si acceptare. J
Daca ti s-a intamplat si tie sa ai pofte dupa o pauza de la sport, mi-ar placea sa aud cum ai gestionat-o.
PS. Articolul nu e reclama platita.
