Am un certificat de personal trainer si unul de tehnician nutritionist. Am facut sport ani de zile si credeam ca stiu destul de multe despre corp. Si totusi, dupa ce am nascut, am asteptat ca organismul meu sa „îsi revina”. Au trecut patru ani. Greutatea mea este aproximativ aceeasi ca inainte de sarcina, dar corpul meu nu mai este acelasi. Mai ales abdomenul. Si atunci am inceput să ma intreb: daca nu este doar o chestiune de timp? Daca unele lucruri trebuie si reinvatate? Asa am inceput sa descopar cateva lucruri despre care stiam surprinzător de putin.
Planseul pelvin .
Sau pelvic floor, in engleza. Credeam ca, daca nu am incontinenta sau alte simptome evidente, nu am de ce sa ma preocup de el. Acum invat sa-l simt si sa-l coordonez cu respiratia si cu restul corpului. Si sa fac exercitii pentru intarirea musculaturii respective, specifice, care, pe cat de simple par, pe atat de in profunzime lucreaza.
Respiratia.
Am descoperit ca diafragma, planseul pelvin si musculatura trunchiului lucreaza impreuna. Iar eu abia acum invat sa fiu atenta la felul in care respir. Si nu stiam ca respiratia poate avea un rol atat de important in modul in care lucreaza totul in interior si cat de bine lucreaza.
Postura.
Ani de stat cocosata, purtat copilul, ridicat, dormit fragmentat… toate se aduna. Si incep sa inteleg ca nu conteaza doar ce fac in ora de antrenament, ci si cum îmi folosesc corpul în restul zilei. Cum ridic copilul, cum ma aplec, cum merg pe strada, cum stau efectiv (si tocmai mi-am indreptat spatele scriind asta). Sunt mult mai constienta de postura.
Asta este poate cel mai important lucru pe care il invat acum: nu tot ce se schimbă dupa nastere trebuie rezolvat prin mai mult sport. Uneori corpul are nevoie sa fie inteles, nu doar antrenat. Uneori sunt lucruri care apar, lucruri diferite, si pe care nu le poti rezolva asa cum le- ai rezolvat in trecut. Eu asta fac acum: invat, atat cat pot si cat imi permite timpul, citind, privind videouri, exersand.
Si, dupa patru ani în care am asteptat sa „revin la normal”, incep sa inteleg ca poate nu trebuie sa ma intorc nicaieri. Trebuie sa inteleg unde sunt acum si ce pot face mai departe. Unde trebuie lucrat si cum. Si da, voi merge si la un specialist sa fiu sigura ca trag concluziile corecte. Deocamdata investighez. Deocamdata invat sa am grija de corpul pe care îl am acum, sa il inteleg, sa il accept si sa ii multumesc ca ma poarta in fiecare zi, ca ma ajuta sa imi sustin copilul, ca imi ofera o libertate de miscare pe care inainte o ignoram sau o consideram de la sine inteleasa, dar dupa care, daca nu sunt atenta, pot ajunge sa tanjesc in timp.
