Pierderile sunt dureroase. Si toti le avem, intr-o forma sau alta, la un moment dat. Nimeni nu e scutit de asta. Fiecare trece prin perioade de stres, teama, anxietate sau chiar depresie. Si fiecare isi cauta echilibrul si calmul in diverse moduri.
Am suferit doua pierderi imense in interval de 6 luni, cele mai mari pierderi. Doliul este un proces, am auzit. Nu am cautat sa vad ce inseamna sau la ce sa ma astept. Am zile in care pare ca sunt normala si zile in care sufar si simt ingrozitor lipsa lor. Pierderea se simte mai intens dupa ce treci de o faza de negare sau efectiv neprocesare a ceea ce s-a intamplat.
Sunt cinci moduri pe care le experimentez eu ca sa fie mai lina perioada asta, caci usoara nu este, si le impartasesc mai departe.
- Meditatie. Goleste capul de ganduri, daca esti norocos sa poti ajunge la acel nivel, ma linisteste si stiu ca, pe termen lung, are rezultate extrem de eficiente in calmarea mintii maimuta, pe langa alte beneficii.
- Dans. Da, stiu ca suna ciudat, dar incepusem niste cursuri de dans inainte ca viata mea sa fie “viata mea dupa mami si tati”, dar am ales sa merg in continuare, pentru ca este unul din putinele locuri in care, de cele mai multe ori, ma linistesc automat si ma surprind zambind, zilele astea.
- Cursuri. La extrema opusa golirii capului de ganduri (nu stiu de ce iese mereu asa, cand -de fapt- incerci doar sa iti alini sufletul de durere si pustiu, gandurile nu prea au treaba aici), dar am inceput diverse cursuri -fie de placere, fie de nevoie, cursuri care ma tin ocupata, iar asta e un avantaj enorm, mai ales cand esti full time mom.
- Journaling. Practicatul punerii gandurilor pe foaie este un hobby sau un talent pe care il port cu mine din scoala generala (imi pre rau ca mi-am distrus jurnalul inceput la 12 ani intr-un moment de furie, dar asta e alta poveste), cert este ca jurnalul imi scoate gandurile din minte si este o forma eficienta de eliberare si usurare a sufletului.
- Maia. Nu e pe ultimul loc intr-o enumerare, asa s-a nimerit cand am scris textul asta dintr-o rasuflare, dar cine nu are un copil in momente de pierdere, sa imprumute.:) Maia este totul acum, este momentul prezent si viitorul si bucuria sincera, si joaca si iubirea nealterata de nimic. Nu e nimic mai eficient in a te focusa pe clipa prezenta decat joaca si tot ce inseamna sa fii in prezenta unul copil de care sa te ocupi, pe care sa il tii entuziasmat, fericit, responsabil, etc.
Nu stiu exact ce functioneaza mai bine, pentru ca sunt inca intr-o zona gri in care simt sa fiu doar cu mine si familia mea, dar stiu si inteleg ca viata merge inainte si ca e totul parte din viata, asa cum -de atatea ori- mami si tati ne-au “pregatit”, pe mine si pe sora-mea. Dar chiar si asa, chiar daca, la nivel rational si cu mintea unui adult, intelegi ca asta e mersul lucrurilor si al vietii, la nivel emotional ramai un simplu copil ai carui parinti s-au dus intr-un loc mai bun si sunt impreuna, dar nu mai sunt cu tine. Va iubesc, mami si tati!
