Si uite ca a trecut aproape un an de la ultima mea postare..ma uit si constat, inca o data, cat de repede trece timpul si daca eu iau din el ce este mai bun, daca profit de fiecare zi si de ce imi ofera. Nu e o zona de disperare, dar nu poti sa nu constati ca toate merg inainte, si la fel si tu. Si cred ca ,pentru fiecare moment important pe care il treci in viata, exista o etapa de pregatire, o etapa de asezare si o etapa de progres.
Anul asta este un an in care s-a curatat mult din negura care ma cuprinsese. Dar nu as fi reusit sa ajung aici si, mai mult ,sa trec de anul trecut, daca nu ar fi fost etapa de pregatire. Pregatirea m-a ajutat sa raman in picioare, in genunchi, sa ma tarasc, sa ma chinui, sa plang, sa ma revolt, dar sa nu cedez. Si acum am reusit sa ma ridic, ba mai mult, sa ma inalt si sa incerc sa prind stelele. Inca nu am reusit, dar acolo tind. Lucrurile au capatat iar valoarea pe care ar trebui sa o aiba, eu am inceput sa iubesc iar oamenii si sa sper si sa am credinta ca totul va fi bine. Cu ce m-am ales din procesul de purificare? Cu o iubire pentru ceilalti, pentru tot ce ma inconjoara, cu fericire pentru lucrurile simple si cu atentie pentru ce conteaza. M-am maturizat si m-am intors la inceputuri, paradoxal. Sunt bine unde sunt, mai intelegatoare, as zice si mai inteleapta. Mi-au trebuit 35 de ani sa invat sa iert. Sper sa nu imi mai trebuiasca tot atatia sa invat sa nu mai judec, sa nu mai vad doar prin prisma mea si a experientelor mele. Dar stiu acum ca trebuia sa ajung aici si ca mai am drum de parcurs. Si, daca tot a fost sa sa intample, imi doresc sa fie cu invataturi. Cu lectii pe care sa nu le mai repet inca o data ca sa invat ce aveam de invatat.