Textul acesta nu este o intrebare. Sau, daca e, este una retorica. Este , de fapt, o comparatie. Intre cine sunt eu si cine sunt eu in fata celorlalti. Incepe sa apara o diferenta din ce in ce mai mare, si stiu ca nu sunt pe drumul bun. Pentru ca oamenii traiesc oricum sub masti. Suntem fata mamii, baiatul tatii, nepoata bunicii, prietena lui, colega ei, si tot asa. In principiu, toate aceste masti sunt parte din noi si, laolalta, ne construiesc pe noi, ca imagine unitara, cu care defilam. Uneori, renuntam la a mai fi, poate colega ei, poate prietena lui. Sau adaugam noi masti. Dar sunt toate ale noastre si bucati definitorii din noi. Dar eu vorbesc acum de ceva relativ diferit. In sinea mea, incep sa ma regasesc. Sa ma linistesc si sa imi dau seama ca acum e un drum si nu am cum sa schimb directia in care merg. Nici nu mai am putere. Sau stiu ca e bine acolo unde voi ajunge. E o calatorie a mea, a sinelui meu, si pe de o parte castig, pe de alta pierd. Vorba aceea, “nu le poti avea pe toate”.

Totusi, imaginea pe care o construiesc nu este neaparat reprezentarea a cine sunt eu sau a ce imi doresc eu. Sunt putini cei care ma stiu cu adevarat. Extrem de putini. Dar destul de multi care considera ca ma stiu. Insa discrepanta intre cum sunt eu si cum apar pe scena incepe sa fie primejdioasa. Si ireala. Si nedefinitorie.

Add your comment or reply. Your email address will not be published. Required fields are marked *