Am inteles de ce copiii se distanteaza oarecum de parinti atunci cand cresc. Pentru ca este prea greu. Prea greu sa te uiti la pozele de cand erai mic si la cat de frumosi erau parintii tai cand erau tineri si la cat timp s-a scurs si cat mai ramane. Oricat de frumos ar fi trecut acesti ani, apasarea timpului ramane si, uneori, cand te linistesti putin, iti dai seama ca tot ce poti face este sa fii prezent acolo, atat cat poti, si sa uiti, pentru o clipa, ca..ai crescut. Lasa problemele tale de adult cand esti cu ei, lasa-I sa te mangaie si sa te imbratiseze, ramai copil in bratele lor. Ii faci atat de fericiti, atat de usor. Chiar daca pe tine te doare (sub forma unei usoare stanjeneli sau a unui sentiment inconfortabil), ramai in bratele lor si fii acolo. Impartaseste-le orice, pentru ca ei au nevoie sa simta ca inca ai nevoie de ei in viata ta (si asa si este), cere-le sfatul, vorbeste cu ei despre orice. Le va face bine, si tie, mai tarziu.
Mama mea este cel mai curajos om pe care il cunosc. In fiecare zi, se trezeste din pat si are curajul de a trece si peste aceasta zi, desi se lupta cu o boala extrem de agasanta si de pacatoasa. In fiecare dimineata, are curajul de a o lua de la capat. Si, uneori, mai are si puterea de a spera. Si, in zilele bune, ii aud rasul molipsitor si ma face atat de fericita.
Tatal meu este cel mai optimist om din lume. Pe el il mostenesc. Trecem prin multe in viata asta si atitudinea asta a lui este atat de..inteleapta; “Curaj, gaina, ca te tai”. Il mai aud spunand asta, imbarbatandu-se pe el insusi, si uneori si pe mine. Este si extrem de inteligent si cu o memorie remarcabila. Un mic procent din memoria lui, daca as fi avut-o, as fi putut face multe.
Sora mea este cel mai corect om, ever. Este atat de corecta si tine atat de mult la principiile ei, incat e greu sa mai gasesti pe cineva asemenea ei, in lumea asta in care ne-am obisnuit atat de mult cu a face compromisuri. Are un suflet extrem de mare sub o fatada mai dura. Sunt putini cei care trec de fatada, dar ei sunt cei norocosi.
Aceasta este familia mea. Cel mai pretios dar pentru mine, in viata asta. Ma bucur sa raman copil pentru parintii mei si sa imi pastrez spiritul copilaresc, chiar si cand nu sunt cu ei. Acesta ma defineste pe mine. Veselia si placerea de a ma purta copilareste. Cati dintre noi pot spune –inca- lucrul acesta? Suntem maturi in cea mai mare parte a timpului: ne luptam cu probleme, bani, relatii…este atat de simplu sa ramai copil, chiar si doar pentru cateva momente.. si face atat de bine sufletului..
