Cu punct si de la capat.
Se spune ca ai nevoie de un plan ca sa mergi mai departe, sa ajungi undeva. Si, de cele mai multe ori, asa este. Si eu am fost obisnuita toata viata sa urmez un plan, sa merg intr-o directie, sa am un punct in care vreau sa ajung. De asta, poate, mi- a fost cu atat mai greu sa stau pe loc.
Sa stai pe loc te pune in situatia de a te gandi mai mult la ce nu vrei sa te gandesti, de a te lupta mai mult cu demonii tai, cei pe care incerci sa ii eviti constient dar care te bantuie noaptea, in subconstient. Sa stai pe loc poate parea un lux pe care nu multi il au, dar este si o alegere care vine la pachet cu lupte, frustrari si nesigurante. Sa stai pe loc poate parea imposibil cand toata viata ai luptat sa mergi inainte, sa faci, sa acumulezi, sa arati, sa demonstrezi, sa fii si sa devii. Sa stai pe loc e greu, poate fi imposibil.
De aceea, cand am decis ca anul asta voi sta pe loc si mi-l voi dedica mie ca femeie si mama, nu am simtit ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Am acest “lux”, stand full time cu Maia, dar e un lux pretios si foarte limitat in timp.Si, in acest timp limitat, te pot haitui intrebari existentiale, cum au venit la mine: bine, bine, dar ce vreau sa fac mai departe? Ce pot sa fac? Incotro ma indrept cand se termina anul asta? Aleg sa fac ce stiu sau incerc ceva nou? Caut un job cand incepe Maia cresa sau inca lupt pentru Tonusapp? Vreau sa ma dezvolt si sa invat lucruri noi sau ma antrenez in cele 2-3 ore libere din zi? Multe, multe intrebari la care am cautat raspuns in scurtul timp liber de reflectie pe care il am acum la dispozitie, timp in care am decis sa “stau pe loc”….
Asa e natura umana, ma gandesc. Ai ocazia sa stai cu tine tocmai ca sa “fii” si sa iti limpezesti capul si sa te intelegi si sa te redescoperi si sa te cunosti mai bine si sa te placi, poate, sa te regasesti, si tu iti muti atentia de la sinele tau catre afara, ca sa te lupti cu lucrurile din exteriorul tau inainte de a le fi rezolvat pe cele din interior. Procesul este unul de cunoastere si re-cunoastere, de acceptare si asumare a punctului in care esti si a persoanei care iti doresti sa devii. Si cum poti tu sa iti faci un plan corect si sa il urmezi cu tot sufletul cand nu ai apucat inca sa stai cu tine si..atat.
Cam asa si cu mine: dupa ce tot anul trecut am luptat sa demonstrez profesional, cu toate ca era primul an cu Maia si m-a dat complet peste cap, a venit si anul acesta in care mi-am asumat ca ‘sunt’, ca “stau”.. Greu, foarte greu sa stai si “doar sa fii’ dupa multi ani in care ai fost obisnuita “sa faci”. Dar, cumva, lucrurile s-au asezat de la sine, dupa aceste doua luni, de cand am reinceput sa ma antrenez si dupa ce am constientizat ca asta este ce ma face fericita. Sportul, fitness-ul, miscarea ma fac fericita si, daca le asociez si cu placerea scrisului, pe care o am inca de cand eram mica, lucrurile se aseaza singure pe un drum pe care eu nu fac decat sa il urmez natural, inca de cativa ani. Asa ca, merg pe drumul asta si continui sa fiu un povestitor de viata sanatoasa, dar si cu ceva franturi de ganduri, simtiri si trairi ale mele, in speranta si dorinta ca asta poate inspira, asa cum si eu m-am lasat inspirata de atatea ori si de atatia oameni.
Si, daca vor aparea oportunitati noi in viata asta noua in care inca nu m-am asezat complet, le primesc cu bucurie pentru ca stiu ca toate ne sunt date nu doar pentru ca le cerem, ci pentru ca le si meritam si pentru ca ni se si potrivesc si pentru ca asa trebuie ele sa fie, ca si noi, mai departe, “sa fim’.
Nu intamplator am ales lotusul pentru acest moment de sinceritate, este reprezentativ pentru acest blog si pentru cum imi doresc eu viata, cu bucurie, armonie, pace si sinceritate. Cu punct si de la capat, de cate ori este nevoie.
