Primul an ca mama…a fost greu.
Desi am avut o sarcina de vis, primul an cu Maia, sa fiu mama, de fapt, mi s-a parut extrem de greu, cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata in viata mea.
Primul an, ca mama, mi s-a parut foarte greu pentru ca Maia a avut reflux pana spre 6 luni si, practic, nu au fost pauze pentru ca manca la 2 ore si intre cele 2 ore, 30-40 minute trebuia tinuta la verticala si o ora daca adormea. Intre noi fie vorba, acum spun ca atunci a fost mai simplu, caci dormea mai mult si unde o puneai, acolo statea. 🙂
Mi s-a parut greu ca, in momentul in care am venit in Italia, am fost singura cu anumite intervale in care bunica venea sa stea cu Maia ca eu sa pot veni in tara sa imi vad parintii. M-am trezit (bine, am ales) intr-o tara straina, cu oameni necunoscuti, cu locuri noi in care inca nici acum nu m-am aventurat prea mult fiindca e greu cu un copil mic, singura, non stop cu Maia.
Primul an ca mama mi s-a parut foarte greu, si, poate, pentru ca a fost varsta la care am facut-o, si nici rabdarea nu a fost aceeasi si consumul psihologic poate a fost mai mare pentru ca am fost mai stresata, mai panicata, etc. Cred, de fapt, stiu, ca nu am fost pregatita psihologic pentru ce inseamna sa fiu mama, caci toata viata nu m-am vazut in acest rol, de asta a si venit mai tarziu. In plus, chiar nu credeam ca mai poate aparea natural, asa ca doar dupa 6 teste de sarcina, am inceput sa inteleg ca da, o sa fiu mama.
A fost greu pentru ca, de cand am venit aici, m-am luptat sa tin un job si sa arat ca pot sa si lucrez, caci mereu asta a fost foarte important pentru mine, o latura majora a personalitatii mele, sa pot sa fiu si sa fac singura. Si a fost foarte frustrant caci am facut asta in detrimentul oricarei mici pauze pe care as fi putut-o lua pentru sport, pentru mine. Daca Maia dormea sau era afara cu tatal ei, eu luam acel timp sa lucrez, sau noaptea, dupa ce dormea, si totul a ajuns sa ma apese inca si mai mult si am devenit din ce in ce mai frustrata si mai nervoasa. Abia acum imi dau seama realmente cata nevoie aveam de putin timp pentru mine si pentru lucrurile care imi fac placere si imi fac bine. si da, inteleg ca alte mame o fac si se descurca asa, dar am inteles si cu ce pret.
Primul an ca mama a fost foarte greu pentru ca nu am putut sa fac sport , si pentru ca pauza pe care Maia mi-o oferea cand dormea, o foloseam pentru alte lucruri, nu pentru sport, si asta ma frustra si mai rau. Desigur, a fost vorba de alegeri si prioritati, dar corpul meu a resimtit aceasta pauza si inca se comporta ca un lemn, chiar daca am inceput sa il mai misc putin. Am avut vreo 2 tentative de a incepe in acest an, dar nu s-au concretizat pe termen mai lung de 4-5 sedinte, caci mereu au aparut altele de facut si de rezolvat. Aceasta este a doua saptamana in care reusesc sa ma antrenez, cat de putin si cat de slab, dar cat de mult conteaza. Am pierdut cred ca 80% din ce reusisem in ultimii ani, dar nu am dubii ca pot recupera, ba chiar sa ma autodepasesc, caci am planuri mari. 🙂
Si da, a fost greu si pentru ca am resimtit presiune sociala. Desi sunt singura aici si pentru ca tot timpul am spus cat imi este de greu, am inceput, totusi, sa resimt presiune auzind alte mamici ca nu este asa greu, ca e vorba de o rutina si de o disciplina, ca se descurca singure si cumva am inceput sa simt aceasta chestie, ca poate MIE imi e mai greu ca altor mame. Si da, am inceput sa evit sa mai spun peste tot cat e de greu, sa incerc sa fiu mai buna, sa arat ca pot sa ma descurc singura. Nu mereu, caci nu vreau sa ascund si nici macar sa diminuez impactul asupra mea, cel putin, dar poate ca am obosit si eu de un an sa ma aud cat imi e de greu si cat de frustrant si obositor e sa nu ai pauza.
Dar trebuie sa recunosc ca dupa primul an, lucrurile nu au mai fost atat de grele si au inceput sa se schimbe, poate si pentru ca Maia a crescut si incepe sa raspunda, sa fie un mic omulet care constientizeaza, care cere, care indica ce vrea sau nu vrea (ma rog, cei care au copii, stiu) si care isi arata iubirea. Si intr-adevar, am ajuns la acele momente despre care am si auzit, acele momente care echilibreaza totul si care fac sa merite orice efort. Asa ca, de acum, o sa ma mai auziti, si povestind si de altele, mai tonica, mai optimista si mai relaxata.. se speram. 🙂
