Ca in fiecare an, pornim la drum cu un bilant la ce s-a intamplat in anul ce tocmai s-a inchis, dar si cu o serie de planuri si idei pentru cel ca abia incepe. Suntem pline de energie si entuziasm, ca la orice inceput, asa ca e bine sa profitam de aceasta stare si sa incepem in forta.

Primul lucru pe care este bine sa il facem este sa decidem unde vrem sa ajungem : ideea aceea mareata, viziunea despre unde vrem sa ajungem sau ce vrem sa obtinem la capatul acestui drum. Nu vom ajunge prea departe daca nu ne este foarte clara finalitatea catre care ne indreptam : vreau sa fiu in cea mai buna forma ever, vreau sa imi schimb jobul, vreau sa imi largesc cercul de prieteni, etc.

Odata ce am stabilit unde vrem sa ajungem, luam in calcul si cum ajungem acolo. Astfel, punem la capat o strategie pentru obiectivul ales. Mai exact : vreau sa slabesc 5 kilograme. Cum fac asta ? In primul rand, incep sa fac sport. Apoi, mananc sanatos.  Déjà avem doua cai pentru a ne indeplini obiectivul acela pe termen lung. Buuun ! Ce facem apoi ? Setam un termen, dar unul realist : in cat timp vreau sa scad in greutate cu 5 kilograme ? Nu vreau sa ma infometez, asa ca o sa setez sase saptamani. Am sase saptamani la dispozitie pentru a merge la sala si a ma hrani sanatos, astfel incat, la finalul acestor saptamani, sa am cu 5 kilograme mai putin.

Ce facem mai departe ? Impartim aceste obiective in unele mai mici : de exemplu, « merg la sala ». Ce presupune asta ? In primul rand, presupune sa imi fac un abonament la sala pe 2 luni si sa merg de 3-4 ori pe saptamana, sa exersez macar 30 minute. Acelasi lucru si cu alimentatia : citesc despre alimentatia sanatoasa a persoanelor care fac sport, dar vor sa scada in greutate sau merg la un specialist. Mananc corect, sanatos, conform indicatiilor si incep sa scad in greutate.

Ce ar mai trebui sa avem in vedere ? Masurarea progresului : pentru ca noi sa ne mentinem interesul crescut si sa fim corecti cu noi si cu organismul nostru, este indicat sa avem clar de unde pornim si unde ajungem. In acest mod, vom urmari clar fezabilitatea demersului nostru si ne vom pastra motivate pe parcursul celor 6 saptamani. Si nu doar atat ! Odata ce ajungem la finalul termenului pe care ni l-am dat si indeplinirea obiectivului pe care l-am avut, s-ar putea sa realizam ca putem sa indeplinim, de fapt, orice obiectiv pe care ni-l setam si apoi sa demaram altele.

Ca si concluzie : avem viziunea, stabilim strategia, setam obiective pe termen lung, realiste si masurabile, pe care le impartim in obiective ceva mai mici, la fel de realiste si masurabile. Putem folosi acest mod de a gandi lucrurile pentru orice plan pe care ni l-am propune : functioneaza la fel de bine.

Succes si un An Nou cu visuri implinite !

 

Add your comment or reply. Your email address will not be published. Required fields are marked *