Sau mai degraba, ce fac eu sa imi pastrez perseverenta cand e vorba de sport.

La aproape 2 ani de la nasterea Maiei, incep sa ma simt din nou ca imi “apartin”. Incep sa fac cateva lucruri pentru mine, Maia se comporta si raspunde altfel  si parca, usor, usor, lumea incepe sa se apropie macar tangential de ceea ce eu obisnuiam sa numesc “viata mea” (de dinainte de copil).

Asa cum am mai declarat-o de cateva ori, lucrul pe care l-am prioritizat de cand a inceput anul acesta a fost sportul. Cat de putin, cat de des (sau rar) s-a putut, cat de mai mult sau mai putin intens, atat cat s-a putut si am avut ocazia, am facut sport.  Si asta ma face sa ma simt bine, mult mai bine decat anul trecut cand sacrificam orice “fereastra” pentru munca de birou. Iar asta se aplica nu doar la proaspetele mamici, ca mine, ci si la femeile care au un job solicitant sau alte responsabilitati care le ocupa 90% din timp.

Nu e usor nici asa, dar e infinit mai bine, daca stau sa compar. Dar usor nu e. Asa ca las aici cateva metode pe care le folosesc si care ma ajuta sa continui, chiar daca (asa cum spune deja binecunoscuta sintagma), pentru mine a devenit un mod de viata. Asa ca iata ce fac eu sa raman perseverenta in sport.

  • Ma prezint. Primul lucru si poate cel mai greu, “ma prezint” la antrenament. De fiecare data cand am ocazia, cand doarme copilul, cand nu doarme dar pare ca e mai linistita, nu stau pe ganduri, ma schimb repede si fac sport. Nu ma gandesc la altele care sunt de facut, nu ezit, nu mai strecor nicio alta activitate inainte, chiar daca ar dura putin, pentru ca nu se stie cat va tine fereastra mea de timp. Reusesc sa “apar” la antrenamentele mele de 3-4 ori pe saptamana, iar asta e minunat.
  • Asta ma aduce la motivul 2, hainele. Cand sunt imbracata in haine sport, ma motivez mai rapid sa incep sa ma antrenez. Chiar daca uneori, cand fac brate sau ceva upper body, nu transpir mare lucru, faptul ca sunt imbracata in haine sport ma face sa ma simt si sa actionez altfel. Parca fortez mai mult, si sa ma prezint la antrenament, dar si in timpul lui.
  • Nu ma judec daca nu reusesc sau daca aleg sa fac altceva in timpul acela. Si nici nu ma critic daca antrenamentul nu e unul intens, daca nu il termin sau daca nu consum nu stiu cate calorii. Am invatat sa nu mai mai sabotez din cauza asta, chiar daca sunt altele pentru care ma mai judec inca. Dar aici, nu conteaza cat de mult sau cat de intens, conteaza cum ma simt dupa, cat de bucuroasa, implinita, fericita sau mandra de mine ma simt.
  • Vorbind de calorii, ei bine, nu ma stresez de calorii. De multe ori pun ceasul la mana, dar nu ma stresez cand vad 100 calorii consumate intr-un antrenament de 40 minute. Nu mai conteaza asta, cand copilul te face sa iei mai multe pauze decat ar fi trebuit, ca nu poti respecta neaparat timpul sau ca nu poti termina efectiv exercitiul sau antrenamentul. Ma simt mai bine ca am facut miscare, orice fel de miscare si oricat de putin sau mult a durat, oricat de multe sau putine calorii am consumat.
  • Nu astept motivatie, ci o “produc” din toate cele de mai sus. Asta este ceva ce am inteles de multi ani si am si vorbit despre asta in trecut, motivatia nu vine din cer, ci vine efectiv din ce faci si din rezultatele pe care le ai, din progres. Nu cred ca exista motivatie “per se”, ci efectiv noi ne motivam din diverse alte surse, dar este mereu un act constient, asumat. Nimeni nu se trezeste motivat in fiecare zi, tot timpul exista un fapt, o actiune, o persoana sau un rezultat care l-a motivat.

Pe langa toate argumentele astea, chiar ma simt mai bine ca am reusit sa tin un ritm moderat de a face sport, minim de 3 ori pe saptamana, si ca o fac fara sa ma mai gandesc la cum arat sau cat de tonifiata sunt. Efectiv, o fac pentru ca ma face sa ma simt mai bine cu mine, este ceva ce fac pentru mine, ceva ce imi place sa fac, ceva ce ma face fericita. Si e mare lucru, nu, sa iti gasesti fericirea atat de usor, atat de simplu?… 🙂

Asa ca va invit la sport, dragi “mame” (si spun asta cu un zambet pe buze, caci Maia spune “mama” oricarei femei sau fete pe care o vede, indiferent ca este efectiv mamica sau nu). Va invit la sport, caci e mare lucru sa faci asta efectiv din placere, fara presiune, fara stres, fara comparatii, nu doar pentru cum aratam, ci mai ales pentru cum ne simtim.

Add your comment or reply. Your email address will not be published. Required fields are marked *